`Lordul`, de partea lui Gigi: „Premierea nu e imorală, ar trebui să fie legală!”

`Lordul`, de partea lui Gigi:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jean Pădureanu nu vede nimic imoral în premierea adversarelor contracandidatelor și spune că legea ar trebui să permită astfel de practici. Astfel, `Lordul` se situează pe aceeași poziție cu Becali, care afirmase în urmă cu mai multe zile că va face lobby pentru ca premierea să fie considerată un lucru firesc.

"Nu e imoral să premiezi un sportiv să obțina rezultate mai bune. Câștigand meciuri, se naște performanța. Trebuie să se revina și să se permită premierea. Noi nu suntem în situația de a premia pe alții. Stenogramele le citesc ca să mă distrez, ca și când m-aș duce la un teatru. Nu se întamplă nimic", a afirmat Pădureanu, informează site-ul oficial al grupării bistrițene.

Jean Pădureanu crede că Steaua și Dinamo au avut probleme în a accepta faptul că CFR Cluj a câștigat campionatul: "Steaua și Dinamo au fost pe podium de când le știu și le-a fost foarte greu că a venit o echipă din provincie să ia campionatul și cupa. Atunci când îmbătrânești, e greu să te împaci cu gândul că nu mai ești tânăr și frumos"

Pădureanu a vorbit și despre relația cu antrenorul Gloriei, Ioan Ovidiu Sabău, spunând că nu s-a temut în niciun moment că îl va pierde, deoarece îi cunoaște caracterul. "Relația cu antrenorul Sabău este una libertină, nu neapărat contractuală. Și-a propus să realizeze o echipă cu o medie de vârstă de 22-24 de ani, apoi se va gândi ce are de facut în continuare. Nu m-am temut că-l pierdem, îi cunosc caracterul, asta contează cel mai mult în viață, să ai un caracter curat. Ar fi o satisfacție pentru noi dacă ar deveni cândva selecționer și o împlinire profesională pentru el, dar deocamdată nu se pune problema, Victor Pițurcă este antrenorul echipei naționale. Nu este adevărat că relația dintre Mircea Sandu și Pițurcă nu ar fi bună, ei conlucrează foarte bine și fiecare știe ce are de făcut"

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu stagiu complet de cotizare
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Cristi Borcea, dezvăluiri fără precedent despre fiica secretă pe care o are dintr-o relaţie extraconjugală! Cu ce se ocupă tânăra
Cristi Borcea, dezvăluiri fără precedent despre fiica secretă pe care o are dintr-o relaţie extraconjugală! Cu ce se ocupă tânăra
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
SCHIMBARE drastică pentru cei care consumă CARNE DE PORC. Decizia care îi va afecta în mod direct
SCHIMBARE drastică pentru cei care consumă CARNE DE PORC. Decizia care îi va afecta în mod direct
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×